Lună de lună, în perioada ”aceea”, milioane de femei deschid ambalajul unuia dintre produsele care se autointitulează ”super-absorbant” și își vad mai departe de rutina zilnică. Foarte puține dintre femei știu, în fapt, că nimic nu este mai inofensiv decât un produs folosit ca barieră între corp și îmbrăcăminte, așa cum se întâmplă în cazul absorbantului.
Sub stratul pufos (și parfumat, în nenumărate cazuri) se ascunde până la 90 % plastic: polietilenă, polipropilenă, poliester, adezivi acrilici și particule superabsorbante de poliacrilat de sodiu. În contact cu fricțiunea, căldura și umiditatea, aceste materiale se pot sfărâma în fragmente microscopice (numite microplastice), pe care ochiul uman nu le poate percepe, dar pe care pielea, mucoasele și mediul da.
În anii ’90 s-a vorbit pentru prima dată despre ”Sindromul șocului toxic asociat tampoanelor”. Trei decenii mai târziu, discuția a avansat: nu doar bacteriile, ci și polimerii minusculi sunt suspectați că declanșează reacții și efecte nedorite în organism. Dacă un tampon testat în laborator eliberează până la 17 miliarde de nanoplastice, imaginează-ți cam care este cantitatea într-un an de utilizare pe perioada menstruației. 
Contextul, pe scurt:
-
În România, o femeie folosește în medie 240 de absorbante pe an.
-
La nivel global, peste 45 miliarde de absorbante și tampoane sunt aruncate anual.
-
Cum fiecare conține 2–5 g de plastic, vorbim de aproximativ 225.000 tone de plastic de unică folosință în fiecare an.
Și miza reală se află la scară nano: fragmente mai mici de 5 mm, respectiv 1 µm, imposibil de filtrat și dezintegrat, se regăsesc deja în apa potabilă, în aerul ambiental și, surprinzător, în organele noastre reproductive.
Plasticul ascuns în absorbante ar trebui să ne dea mai multe semnale de alarmă!
Majoritatea absorbantelor din comerț sunt structurate în patru straturi: pelicula externă de polietilenă (barieră antiscurgere), stratul de nucleu superabsorbant (poliacrilat de sodiu), plasa de polipropilenă (ce face contact direct cu pielea) și adezivul acrilic de pe spate. În timpul mișcării, aceste componente eliberează micro și nanofibre, iar teste in vitro au demonstrat că frecarea simulată timp de 8 ore poate desprinde sute de mii de fibre dintr-un singur produs. 
Microplasticele rezultate nu se opresc la suprafața dermică. Datorită dimensiunii lor pot penetra microleziuni, iar polimerii încărcați electrostatic se pot agăța de proteinele celulare. Atât contactul prelungit cu tegumentul vulvar, cât și umiditatea crescută formează mediul propice pentru absorbția transdermică. O cercetare publicată în 2023 a arătat că particule de polietilenă de 200 nm au fost internalizate de celulele keratinocitare vaginale la doar 4 ore de la expunere, ducând la stres oxidativ, scăderea viabilității și declanșarea apoptozei. 
Alte studii pe rozătoare indică faptul că microplasticele ingerate sau absorbite pot ajunge în uter și ovare, fiind răspunzătoare de numărul în descreștere al foliculilor și în alterarea echilibrului hormonal, cu impact potențial asupra fertilității. 
În 2024, câțiva cercetători chinezi au identificat fragmente de polistiren și polietilenă în țesuturile recoltate de la pacientele cu chisturi ovariene și adenomioză, confirmând că expunerea nu rămâne doar la suprafața corpului. În februarie 2025, o echipă europeană a raportat (pentru prima dată) microplastice în lichidul folicular uman – același lichid care hrănește ovulul înainte de ovulație. Rezultatul ridică un semnal de alarmă pentru sănătatea reproductivă și pentru posibilele efecte transgeneraționale. 
Ce spune știința? Cele mai relevante studii medicale
În 2022, o echipă de la Middlesex University a descompus 24 de mărci comerciale cu metoda standard ”Syngina” (folosită, de obicei, pentru a testa absorbția) și a analizat fiecare strat cu microscopia electronică, FT-IR și Raman.
Rezultatul a fost de-a dreptul șocant, chiar și pentru experți: jumătate din produse aveau fibre sintetice în contact cu mucoasa vaginală, iar unele eliberau până la 17 miliarde de nanoplastice dintr-un singur tampon atunci când soluția de test imita pH-ul și temperatura secrețiilor vaginale. Echipa a calculat că, la un consum mediu de 11 000 de tampoane în viața unei femei, expunerea cumulată ar putea depăși 90 000 de miliarde de particule de plastic – o cantitate imposibil de filtrat de organism și de sistemele de epurare. 
De ce contează cifra? Nanoplasticele (<100 nm) sunt suficient de mici pentru a traversa porii pielii, a pătrunde în circulație și a transporta aditivi (ftalați, bisfenoli) direct spre organe. În plus, suprafața lor mare acționează ca un burete pentru poluanții persistenti deja prezenți în mediul înconjurător, amplificându-le toxicitatea.
Experimentul pe keratinocite vaginale
Știam că microplasticele pot ajunge pe piele, dar nu și pot “intra” efectiv în celulele tractului genital! În iulie 2023, cercetătoare italiene au expus culturi de keratinocite vaginale umane la particule de polietilenă de 200 nm-9 µm. În numai 48 de ore, particulele au fost internalizate masiv, au dezorganizat citoscheletul actinic și au declanșat apoptoza; după 72 de ore, nivelul speciilor reactive de oxigen s-a dublat, iar genele care gestionează repararea ADN au fost dereglate.
Surpriza a venit la analiza epigenetică: chiar și după ce expunerea a fost întreruptă, expresia metil- și demetil-transferazelor a rămas modificată, sugerând posibile efecte de îmbătrânire accelerată a țesutului. 
Mai simplu spus, dacă pielea vulvară suferă microleziuni în timpul ciclului (iritație, frecare cu lenjeria), bariera naturală se subțiază. Deci particule de mărimea virusurilor pot pătrunde cu atât mai ușor și pot agrava infecții recurente sau inflamații cronice.
Microplastice în lichidul folicular uman
Cel mai neliniștitor studiu a fost publicat în martie 2025: un consorțiu italo-chinez a analizat lichidul folicular (mediul nutritiv în care se maturează ovulul) de la 19 femei care urmau proceduri FIV.
Prin microscopie ”Raman laser” au identificat 1 739 de particule microplastice (21 % din totalul corpurilor solide detectate), incluzând polietilenă, polipropilenă și PET sub 10 µm. În 14 dintre participante s-au găsit polimeri <5 µm, dimensiune capabilă să pătrundă în oolema (membrana ovocitului) la animale de laborator. Cercetătorii au observat o corelație inversă (nesemnificativă statistic la acest eșantion mic) între densitatea microplasticelor și rata de maturare ovocitară. 
Chiar dacă femeile nu apelează la FIV, rezultatul are, totuși, relevanță: lichidul folicular este irigat de sângele ovarian; orice particulă suficient de mică prezentă în circulație (fie înghițită, inhalată sau absorbită transdermic dintr-un absorbant) poate ajunge în aceeași micro-nișă unde se formează materialul genetic al viitorului copil.
Confirmarea mecanismelor și a efectelor pe termen lung
Studiile ”in vivo” permit expuneri controlate și autopsii detaliate. Cea mai citată lucrare (J Hazard Mater, 2022) a administrat femelelor de șoarece polistiren de 1 µm timp de 35 zile. Particulele s-au acumulat în ovare, au scăzut rata de extrudare a primului corp polar și au redus calitatea ovocitelor, simultan cu creșterea radicalilor liberi și scăderea glutationului. 
Mai recent, experimente cu nanoplastice de 70 nm administrate oral la femele gestante au arătat:
• încetinirea creșterii embrionare și resorbție mai mare a fetușilor;
• dereglări în secreția progesteronului matern;
• transmiterea particulelor în ficatul și creierul puilor nou-născuți. 
Aceste rezultate sugerează un mecanism în cascadă: stres oxidativ ➔ inflamație ovariană ➔ alterarea hormonilor ➔ ovocite de calitate slabă ➔ fertilitate redusă și, eventual, efecte transgeneraționale.
Dovezi convergente din alte țesuturi reproductive
În 2020, termenul “Plasticenta” a intrat în jargonul medical după detecția microplasticelor în toate cele șase placente examinate într-un studiu italian, cu fragmente de 5–10 µm fixate în vilozitățile coriale – exact zona de schimb nutritiv între mamă și făt. Ulterior, alte echipe au confirmat prezența particulelor în 100 % din placentele testate, dar și în țesuturi uterine prelevate de la paciente cu adenomiom și chisturi ovariene.  
Observația cheie: menstruația este, în esență, eliminarea lunară a stratului intern al uterului. Dacă plasticul ajunge în endometru și ovar, există o fereastră repetată prin care fragmentele pot intra sau ieși din organism, amplificând expunerea.
Ce înseamnă, concret?
Dacă un tampon eliberează chiar și 1 miliard de particule, iar un strat de lenjerie menstruală din bumbac organic eliberează zero, alegerea de a migra spre materiale certificate GOTS nu mai este doar un gest ecologic, ci unul fundamentat științific pentru protecția fertilității.
Exemplu: o femeie cu menstruație abundentă folosește 20 tampoane/lună. La un scenariu conservator de 3 miliarde nanoparticule/tampon, expunerea lunară ajunge la 60 miliarde, echivalent cu masa de plastic a unei căni de unică folosință mărunțită până la scară virală.
Impactul ecologic
Fiecare absorbant aruncat la coș devine, practic, un deșeu care suferă fragmentare foto-oxidativă în aer liber sau în depozit. Ploile spală microparticulele în sol și ape, unde sunt ingerate de viermi, pești și, în final, revin în lanțul alimentar. Anual, fluviul Gange transportă aproximativ 10.000 tone de deșeuri menstruale către Oceanul Indian (un exemplu elocvent de ”export” involuntar de polimeri).  
Analize de ciclu de viață arată că un singur pachet de absorbante produce cu 25 % mai multe emisii de CO₂ echivalent decât un pachet de tampoane din bumbac organic și de 7 ori mai mult decât o cupă menstruală reutilizată timp de 10 ani. 
Ce e de făcut?!
În primul rând, optează pentru materiale naturale verificate
Caută produse certificate GOTS (Global Organic Textile Standard) sau OEKO-TEX ® Standard 100; acestea limitează conținutul de pesticide, coloranți și reziduuri de plastic. Bumbacul neînălbit sau bambusul procesat mecanic reduc riscul de expunere la polimeri sintetici.
Explorează soluțiile eco-friendly
Aici sunt incluse cupă menstruală Femi.Eko® din silicon medical (ce are o durată de viață ~10 ani), discurile menstruale reutilizabile (pe care le găsești tot la Femi.Eko®, mai potrivite pentru activitățile sportive pentru că oferă protecție până la 12 ore) sau lenjerie menstruală reutilizabilă (compusă din straturi din lână merino și Tencel, lavabile la 40 °C).
Studiile indică faptul că o cupă folosită un deceniu poate reduce amprenta de carbon cu 94 % față de absorbantele de unică folosință. 
Citește eticheta și despre adezivul folosit!
Adezivii termoplastici pot conține ftalați sau bisfenoli. Dacă pe ambalaj nu apar în clar materialele folosite și originea acestora există motive de prudență.
Acordă atenție procesului de igienă și rutinei de spălare
Pentru articolele reutilizabile clătește imediat cu apă rece, apoi spală la temperatură moderată, fără balsamuri sintetice. Detergenții blânzi (pe bază de săpun vegetal) limitează reziduurile chimice.
Aruncă responsabil
Dacă folosești, totuși, produse de unică folosință, nu le arunca în vasul de toaletă. Împachetează-le în hârtie și depune-le la deșeuri menajere. În România, câteva rețele de farmacii au active programe de colectare selectivă a absorbantelor, dar este important să le verifici disponibilitatea.
