Discul menstrual versus cupa menstruală: ce alegere este mai bună?

Discul menstrual și cupa menstruală sunt două dintre produsele inovatoare în materie de igienă intimă. Femei care și-au dorit să ofere altor femei o alternativă confortabilă, sigură și economică în acele zile ale lunii au dezvoltat aceste dispozitive care înlocuiesc tampoanele și absorbantele de unică folosință cu un adevărat succes. 

Dacă n-ai încercat până acum unul dintre produsele FemiEko, discul sau cupa menstruală, dar ai auzit că te scapă de grija de sta să-ți schimbi la două ore absorbantul sau tamponul, în acest articol îți oferim informații care să te ajute să faci alegerea cea mai bună pentru tine și pentru nevoile corpului tău.

În cele ce urmează vei afla ce este cupa menstruală, ce este discul menstrual, din ce materiale sunt realizate ambele, cum se inserează și cum se îndepărtează, cât timp le poți purta, dacă sunt reutilizabile, care sunt condițiile de curățare și păstrare, dar și dacă există vreun risc în utilizarea lor. De asemenea, vorbim și despre mituri în ceea ce privește folosirea discului și a cupei menstruale: 

Ce este cupa menstruală?

Ce este cupa menstruală?Cupa menstruală de la FemiEko este un produs intim din 100% silicon medical, creat special pentru a fi folosit în perioada menstruației ca o alternativă sănătoasă, economică și ecologică la produsele clasice de igienă feminină. Cupa se utilizează în interiorul vaginului și protejează eficient împotriva scurgerilor. Spre deosebire de un tampon care absoarbe lichidul menstrual, atunci când utilizezi cupa sângele este colectat la interior. Un inel de protecție al cupei ajută la crearea unui vid în canalului vaginal și oferă astfel siguranță totală. Vei uita efectiv că te afli la menstruație, mai ales că o poți lăsa în vagin până la 8-10 ore dacă nu ai un flux abundent. O găsești în două mărimi disponibile, în funcție de tipul tău de col uterin (jos/mediu sau înalt). 

Ce este discul menstrual?

Discul Menstrual

Discul menstrual din 100% silicon medical este cel mai nou produs dezvoltat de noi, menit să răspundă nevoilor oricărei femei și să se potrivească diverselor înălțimi de col. Are o mărime universală, care nu ține cont de fluxul menstrual, de poziția cervixului, de vârstă sau de nașteri. Utilizarea discului menstrual se face la interiorul vaginului, unde colectează sângele în mod natural, fără să creeze bacterii, iritații sau mirosuri neplăcute. Se poziționează sub osul pubian și astfel, se fixează pe lățimea canalului vaginal, și nu sub cervix precum o cupă menstruală. Spre deosebire de cupă, discul se poate utiliza fără probleme chiar dacă ai un sterilet, ca urmare a faptului ca nu face vid. 

Și da, așa cum am mai precizat și în alte materiale despre discul menstrual FemiEko, poți face sex în timp ce îl porți. 

Cupa menstruală versus disc: Material

În ceea ce privește materialul din care sunt confecționate, trebuie să știi că sunt perfect sigure pentru tine, căci nu există riscul să-ți provoace infecții sau uscăciuni vaginale. Desigur, atâta vreme cât respecți toate regulile de igienă înainte de le folosi. Ambele produse, atât cupa, cât și discul menstrual sunt realizate din 100% silicon medical de calitate germană, biocompatibil și care nu dezvoltă culturi bacteriene. Cele două dețin certificări de atestare și calitate care îți garantează că le poți folosi în siguranță, precum ISO, CE, FDA, MSDS etc. 

Cupă menstruală versus disc: inserare și îndepărtare

Deși ambele produse se introduc în vagin, modul de inserare și îndepărtare este ușor diferit și îți vom explica exact cum se face.

Cupa menstruală se introduce în vagin și se poziționează sub cervix. Înainte de inserare, spală-te foarte bine pe mâini și asigură-te că produsul a fost sterilizat. Apoi:

  • Îndoaie cupa în forma literei C, introdu cupa în interiorul vaginului, răsucește-o astfel încât să se deschidă complet și să formeze un vid. Acum spațiul a fost etanșat, inelul cupei fixat pe pereții vaginului, iar lichidul menstrual va fi colectat în interiorul său, fără să existe risc de pătare. 
  • Pentru a o îndepărta și goli, spală-te din nou foarte bine pe mâini. Introdu degetul în vagin în lateralul cupei, pentru a sparge vidul. Trage-o spre exterior, golește-o, apoi clătește-o cu apă. 

În cazul discului menstrual, acesta se poziționează în spatele osului pubian, fixându-se pe lățimea canalului vaginal, nu sub cervix, așa cum se întâmplă în cazul cupei menstruale. Spală-te pe mâini înainte de inserare și asigură-te că a fost sterilizat. Apoi:

  • Pliază pe lungime discul și introdu-l cu partea rotundă în vagin, cu inelul orientat spre exterior. Continuă să împingi ușor discul spre sus, orientat spre buric, ținându-l permanent pliat. Pentru a fi sigură că nu vei avea scurgeri, este important să împingi discul sub osul pubian, acesta fiind punctul de sprijin pentru disc. Discul menstrual se amplasează mai adânc decât cupa menstruală, pe lățimea canalului vaginal, unde va colecta lichidul menstrual la interior.
  • Pentru a-l scoate, introdu degetul în vagin, prinde inelul special al discului și trage-l ușor afară. Golește-l și curăță-l. 

Ce este foarte important de reținut în folosirea cupei menstruale vs discul menstrual: 

  • Spre deosebire de cupele menstruale, un disc menstrual nu creează vid, ceea ce înseamnă că este o opțiune excelentă pentru persoanele care au sterilet. Cupa în schimb, făcând vid, trebuie manevrată cu atenție pentru a nu disloca un eventual sterilet.
  • Pentru alegerea unui disc nu trebuie sa ții cont de nașteri sau de poziționarea cervixului, așa cum se întâmplă la cupe. 

Există riscuri în utilizarea cupelor sau discurilor menstruale?

Nu există riscuri în ceea ce privește utilizarea celor două produse, atâta vreme cât respecți întocmai indicațiile de folosire și îți iei toate măsurile de igienă, adică îți speli mâinile înainte de a insera și scoate discul sau cupa și le sterilizezi înainte și după fiecare folosire. Totuși, este contraindicat să folosești cupele menstruale dacă: ai arsuri, iritații sau inflamații în zona genitală sau simți disconfort și dureri în timp ce urinezi. 

Cât timp poți purta cupe și discuri menstruale?

Pentru o igienă optimă recomandăm să nu porți cupa menstruală mai mult de 10 ore fără să o scoți. Ea trebuie golită de aproximativ două ori pe zi, în funcție de fluxul menstrual. Dacă acesta este abundent, va trebui să o golești mai des, pentru a evita orice risc de apariție a scurgerilor. De asemenea, nu ține discul menstrual sau cupa mai mult de 12 ore fără să le golești.

Îți mai dăm un pont: cel mai eficient este să-ți monitorizezi fluxul atunci când începi să folosești unul dintre produsele FemiEko. În acest mod vei ști care sunt intervalele la care e necesar să scoți și să golești cupa sau discul în primele zile de menstruale și spre finalul ei. 

Care este mai bun pentru a gestiona fluxul intens, cupele menstruale sau discurile?

Discul menstrual din silicon are un design unic și este compatibil cu oricare anatomie și oricare flux menstrual, fie el abundent, mediu sau lejer. Diferența se face la intervalele în care va trebui să-l scoți și să-l golești.

Cupa menstruală, în schimb, este pe mărimi și se alege în funcție de cervix, deci ca să mergi la sigur cu ea ai nevoie să-ți cunoști ceva mai bine anatomia corpului. 

Cupa menstruală versus disc: mituri

Cupa nu poate fi utilizată de fetele virgine – MIT! Am dezvoltat o cupă menstruală special creată pentru categoria TEEN, compatibilă cu nevoile adolescentelor și care se adresează inclusiv virginelor.

Nu poți face sex la menstruație – MIT! Discul menstrual se poate folosi atunci când faci sex, însă atenție! El nu te protejează de o sarcină nedorită.

Sunt cupele și discurile menstruale reutilizabile?

Da, sunt reutilizabile și acesta este unul dintre avantajele cupei menstruale și ale discului menstrual. Înseamnă că le cumperi o singură dată și le folosești câțiva ani. În timpul menstruației, atunci când le scoți pentru golire, e suficient să le clătești cu apă și să le reintroduci. 

Însă, ce este foarte important de știut este că atât discul, cât și cupa trebuie sterilizate înainte de fiecare utilizare, inclusiv prima oară. Sterilizarea se face și după încetarea menstruației, când sângerarea se termină. Ai două variante să-ți sterilizezi produsele: cu ajutorul unui sterilizator special, pe care-l găsești la secțiunea “Accesorii” de pe site-ul nostru, sau să le fierbi în apă timp de 10 minute. Între menstruații, după sterilizare, îți recomandăm să păstrezi cupa sau discul în săculețul special. 

Acum, că ai aflat cele mai importante aspecte despre cupa și discul menstrual – două produse revoluționare în viața oricărei femei – e timpul să-l alegi pe cel care se potrivește cel mai bine nevoilor tale. Sau le poți încerca pe amândouă, alături de sterilizatorul special. În cazul în care comanzi minimum 3 produse, avem pentru tine opțiunea de a selecta ambalarea în „Naked Box”, adică o singură cutie reutilizabilă, prietenoasă cu mediul. În plus, prin alegerea “Naked Box” ai parte de discount-uri de 20% la cumpărăturile viitoare. 

Oricare ar fi opțiunea ta, vei economisi bani și vei simți cu adevărat confortul în timpul menstruației.

DISTRIBUIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește mai mult

Combo

Capacitate de retenție a produselor Femieko / 12 ore

Echivalent absorbante

Echivalent tampoane

RECOMANDAT PENTRU:

IDEAL PENTRU:

Mega Abundent

Capacitate de retenție a produselor Femieko / 12 ore

Echivalent absorbante

Echivalent tampoane

RECOMANDAT PENTRU:

IDEAL PENTRU:

Extra Abundent

Capacitate de retenție a produselor Femieko / 12 ore

Echivalent absorbante

Echivalent tampoane

RECOMANDAT PENTRU:

IDEAL PENTRU:

Super Abundent

Capacitate de retenție a produselor Femieko / 12 ore

Echivalent absorbante

Echivalent tampoane

RECOMANDAT PENTRU:

IDEAL PENTRU:

Abundent

Capacitate de retenție a produselor Femieko / 12 ore

Echivalent absorbante

Echivalent tampoane

RECOMANDAT PENTRU:

IDEAL PENTRU:

Moderat

Capacitate de retenție a produselor Femieko / 12 ore

Echivalent absorbante

Echivalent tampoane

RECOMANDAT PENTRU:

IDEAL PENTRU:

Lejer

Capacitate de retenție a produselor Femieko / 12 ore

Echivalent absorbante

Echivalent tampoane

RECOMANDAT PENTRU:

IDEAL PENTRU: